În continuarea postării anterioare, în ultimul articol al anului 2009 postam pe blogul Critică Muzicală ceea ce televiziunile comerciale din România se încăpăţânează tactic să promoveze în strâmba şi ţigănita lor grilă de programe. Este vorba de străvechile şi frumoasele tradiţii şi obiceiuri româneşti de Anul Nou, o formă de artă pe care noi o respectăm şi o dorim nemuritoare.
Cum adică de ce nu se promovează? Păi ce face rating?
Pluguşorul, Ursul şi Capra? sau
Maneaua, Guţă şi Carmen Şerban?
(a se păstra ordinea în comparaţie...)
Peste ani, istoria culturii românesti va consemna aportul negativ al acestor instituţii deculturalizatoare. Ruşine trusturilor media româneşti şi să ne trăiască obiceiurile, tradiţiile şi arta! Trăiască urătorii!
Nu. Nu este vorba de titlul emisiunii de după revelioanele de pe TVR.
E vorba de ceea ce veţi (re)vedea la temanelizor şi în acest an la Revelion 2010. Să-i spunem Romelion, aceiaşi mârlăneală balcanică bizantină autohtonă, aceiaşi ţigăneală difuzată sacadat din an in an.
‘Tu’i raitingu’ mă’sii şi azi, şi mâine, şi la anu’, servim aceaşi reţetă ca în fiecare an:
Ceata lui Bursucoi
Plăteşti unu, cânta doi...
Adică un fel de “Ţiganii şi restul naţionalităţilor” – titlul articolului nostru din ianuarie 2009. Aşa cum media tv repetă cu sictir aceeaşi reţetă de la an la an, aşa şi Critică Muzicală repetă critica cu un copy-paste (aşa, tot cu sictir):
“...Nici celelalte televiziuni nu au renunţat laCeata lu’ Bursuc: Guţa, Vijelie, Adi, Sorinel, Cercel, Susanu, Lele, Jean, Copilu de aur cu frate’su şi cu multi alţii. Metoda e simpla,Dan Bursuce pimp-ul negociator, iar ceilalţi mari hartişti se prezintă pe platou împreuna cu vreo cinci fufe modele de etnie românească, playbackăreală pe rând, dansuri din sub-buric, sacouri prinse la curea, ritmuri şi salate orientale, un nespălat parfumat c’o tobă la brâu, vreo doi ceaurei de un metru - cu costume lustruite, La Mulţi Ani România şi restul dedicaţii.
Cea mai tare dedicaţie pe care am auzit-o de sărbatori este urmatoarea:
- a se citi cu ecou -
<Dinainte de toate...dedic cea mai frumoasă melodie...pentru toţiţiganiidin România... şirestul naţionalitaţilor...>
Adică, să vă traduc: după gusturile muzicale, poporul român a devenit onaţionalitate conlocuitoareîn propria lor ţară...
Suntem cu toţii reticenţi la nou. La început, percepem noul ca penibil. Ideea e că majoritatea artiştilor care par penibili la începutul carierei, ajung să se impună pe parcurs şi, chiar să dea tonul în genuri muzicale.
De la primele ei apariţii, am gândit despre Lady Gaga: Cine-i nebuna asta? Aşa se cântă? Tu mai lipseai...si alte impresii, majoritatea vulgare.
Acum, vizionând ultimul ei clip – Bad Romance – (şi nu mai spun de reprezentaţia ei de la ultimul VMA 2009) am rămas perplex şi mă face să afirm că zăluda a cam facut următorul pas spre muzica pop a viitoarei generaţii.
Sound-ul şi imaginea ei se caracterizează prin doua cuvinte: futurism şi inovaţie.
Este exact ce lipsea muzicii contemporane globale şi de aceea sunt ferm convins că au făcut băieţii un studiu de piaţă foarte reuşit din moment ce au ajuns la un asemenea produs. Industrie, tată...
În România, ţară industrial-agrară şi în muzică, artiştii se industrializează pe dos, în dos şi din dos. Artiştii care au fost penibili la începutul carierei, ajung pe parcurs să devină şi mai penibili. Nu o compar cu Lady Gaga ci doar evidenţiez în critica mea muzicală un contrast de la noi: Daniela Gyorfi.
Întortocheate sunt cablurile studioului, însa cariera ei arată astfel: a început ca o copie strâmbă şi nereuşită a Madonnei, anul apariţiei sale in Playboy a coincis cu anul în care a crescut drastic homosexualitatea în Romania şi actual face gargară la microfoanele maneliştilor.
Prin decăderea ei etică şi involuţia profesional-artistică, tocmai şi-a dat eject din istoria muzicii românesti. Nu c-ar fi intrat vreodată...
A propos de intrat, futurism nu e ceea ce crezi tu, Daniela...
România are un popor somnoros şi o clasă politică proastă, ordinară si mediocră.
Şi totuşi, unica satisfacţie a compozitorului Andrei Mureşanu poate fi faptul că un violonist new-yorkez de stradă interpretează Deşteaptă-te Române pe cealaltă parte a planetei.
Critică muzicală este primul blog de critică muzicală din România. Acest blog conţine articole despre muzică românească şi internaţională, articole despre artişti români şi internaţionali, recenzii albume, biografii artişti şi compozitori, semnalări plagiat şi altele. Nu ezitaţi să participaţi pe blogul nostru cu impresii, comentarii, sugestii, replici, sesizări si criticile voastre. Articolele au caracter de pamflet si trebuiesc tratate ca atare. Subiectele sunt inspirate din amănunte reale si oferim dreptul la replică. Scopul nostru este de a promova arta şi de a combate incultura şi deculturalizarea României. Sloganul nostru este: "Faceţi muzică! Compuneţi!"
A PLAGIÁ, plagiez, vb. I. Tranz. A-şi însuşi, a copia total sau parţial ideile, operele etc. cuiva, prezentându-le drept creaţii personale; a comite un furt literar, artistic sau ştiinţific. [Pr.: -gi-a] – Din fr. plagier.
Postări
