După ce s-a terminat concursul aseară, am comutat pe alt canal tv pe care era Usher cu OMG. Şi prima întrebare care mi-a venit a fost: De ce în Europa muzica esta atât de în urmă, când istoria muzicii ne arată că de aici a plecat?
Comparând Eurovion cu Grammy realizăm că suntem mult în urma şi în ani, şi în bani...
Românu’ cu barbă Ovi nu prea are infaţişare de artist, iar Paula Seling nu este genul meu (e genul lui Nancă ;). Din naţionalism şi dragoste fadă de ţară, felicit totuşi reprezentanţii României pentru cea de-a 3a poziţie în concurs, recunoscând că s-au prezentat bine iar melodia lor a fost bunişoară şi peste realizările anemice şi depaşite ale celorlalte ţări care s-au prezentat pe scenă cu cântăreţi de vapor de croaziere. Este mult mai relevant să primeşti 10 puncte de la Suedia – ţară cu industrie muzicala serioasă, decat 12 puncte de la Modova.
Acest deprimant Eurovision a demonstrat aseară a fi un concurs “clientelar” în condiţiile în care se mizează pe cine cotizează... În plus au fost adunaţi 15.000 de nemţi în Hamburg pentru a celebra surprinzătoarea – sanchi – caştigătoare. Câştigătoarea? O nemţoaica emo, care cu o atitudine de drogată deprimată şi leşinată a lălăit o engleză germanică, câştigând concursul spre satisfacţia deprimaţilor deprimatului continent, care cu lama-n mâna stângă şi cu mobilul în mâna dreaptă au votat un emo-singer. Heil Lena!
Fac politică? Nu, ci tratez problema din punct de vedere muzical-cultural.
Acum că au trecut căteva zile de la aşa organizatul miting de pe 19 Mai din Bucureşti - Piaţa Victoriei, comentez şi eu la rece prostia poporului meu, că doar e al meu.
Românul, îl recunoaştem dintr-un milion – geacă de piele, blugi şi pantofi. Mai grav este însă că îl recunoaştem după uşurinţa cu care este condus, tradus, minţit, manipulat, furat, deculturalizat şi prostit. Şi când spun prostit spun la propriu. Paradoxul este că, pe cât de scandalagii suntem la emisiunile de scandal ale televiziunilor de scandal, pe atât de habarnişti am ajuns să fim în a face scandal pentru a ne apăra sau a ne obţine drepturile în faţa unui sistem scandalos de nedrept.
Păi dacă ne-ar vedea strămoşii nostri ce pămpălai am ajuns, ar plânge cu lacrimi de sânge. Şi ne văd...
Ca critic muzical şi nu ca istoric, nu mă duc aşa departe, ci mă întorc cu doar 20 de ani în urmă, când la manifestarea unui grup imens de oameni, se urla odată de cădeau geamurile.
Atunci, sloganul era slogan. Două cuvinte: Jos ....! Şi jos era. Şi se striga la unison de se auzea pâna la Sofia (capitala Bulgariei). Pe când, la mitingul nostru primăveratic de mai, sloganurile erau înghesuite strâmb pe pancarde fără mesaj cu ton imperativ, parcă era concursul “cel mai ironic slogan – 3 în 1”, lumea zâmbea în fluiere şi huiduia fiecare în legea lui. Nici huiduitul nu mai e la unison în ţara asta. Ce mai trai şi veselie...
Tot din punct de vedere muzical analizez situaţia când compar cântările manifestantilor din alte vremuri, ca de exemplu:” Ole... / Ceauşescu nu mai e...”, sau “Noi de-aicea nu plecăm...”, “Mai bine huligan, decât....”. Vi le aduceţi aminte? Da. Vi le aduceţi aminte pentru că sunt “hituri”, creaţii artistice ieşite din suflet, din sufletul unui popor care cândva ştia să folosească umorul ca armă împotriva unor guvernanţi plini de umor prin guvernare şi lipsiţi de umor prin buzunare...
Şi toate astea, le compar cu mediocritatea cu care s-a tratat recentul miting. Scuze, măi dragă petrecareţ român, dar să dansezi ca pinguinul pentru a-ţi obţine drepturile eşti patetic rău, jalnic de incult, oribil de stupid. (mă doare să repet prost, sunt şi eu român...). Astea denotă ori că organizatorii mitingului au fost nişte imbecili (au fost), ori că aţi fost lucraţi subtil de băieţi deştepţi care s-au folosit de spiritul petrecăreţ manelisto-balcanico-românesc pentru a vă manipula starea de spirit. Ă? Şi ce a căutat momentul acela “artistic” de la sfârşitul adunării cu adunătura aia de hanorace pe scenă care luau politica la hip-hop?
Vedeţi? Muzical comentez. Şi ce treabă am eu şi ce mă doare? Mă doare că mai suntem ceva legătura români în ţara asta care ne pasă de viitorul ei şi atenţionăm că INCULTURA DISTRUGE UN POPOR!
Da, de cultură ţine faptul că nu suntem în stare sa cerem drepturi, sau că nu avem personalitate, nici demnitate, nici curaj, nici progres, nimic. Comparaţi mesajele muzicii mai vechi cu mesajele muzicii promovate acum şi aşa întelegeţi încotro ne îndreptăm.
O mare parte din vină o are media actuală care promoveaza non-valori, urmând ca idolatrii acestora să iasă în stradă şi să facă exact ce văd la televizor: CIRC!
Ţi-aş mai spune multe române, dar mă doare că şi eu sunt român...Şi ţara e vândută de mult...mi-a şoptit Violeta...
Ai terminat mitingul? Bine. Du-te acasă, comută televizorul din living pe OTV, cel din dormitor pe Taraf, pune-ţi familia în şir indian, şi în pas de pinguin, dans din buric spre frigiderul care ţi-e precum capul. Adică gol, gol, gol...
Unii artiştii români cu pretenţii exacerbate de recunoaştere mondială, au o frustrare pentru faptul că nu au success internaţional, scuza cea mai des folosită fiind că sunt români...
Fals! Dacă eşti un talent autentic, munceşti asiduu, lupţi şi treci de toate barierele, ajungi astfel să te impui pe plan mondial şi să fii recunoscut de cei care ştiu sa aprecieze şi sa promoveze valori reale.
La televiziunile de la noi a fost o ştire trecătoare de un minut şi câteva secunde precum că una din România a câştigat nu’ş’ce premiu prin Anglia.
Dragi redactori de emisiuni tv, conform recunoaşterii mondiale, România are un SUPERSTAR!!! Nu o spun eu ci cei de afară. Voi trataţi un moment artistic istoric pentru ţara noastră ca pe o ştire de umplutură în cadrul unui calup de banalităţi mondene.
La magazinele de muzică din străinatate, eu am văzut la raionul “International Artists” CD-ul sopranei Angela Gheorghiu, nicidecum caseta umflatei paralelipipedice (şi după voce, şi după forma) Carmen Şerban - căreia îi acordaţi (contracost) în emisiunile voastre mult mai mult un minut şi câteva secunde, să zicem o mânaţi cam o dată la două săptămâni plus un Revelion pe an...
Închei însă postul cu deliciul unui paradox superb. România - ţară burduşită de manelişti afoni nespălaţi care zburdă ca nişte testicule inflamate în găleata culturii nostre - are în străinatate o imagine frumoasă printr-o reprezentată a muzicii CLASICE, soprana Angela Gheorghiu.
În plus, săptămâna trecută am avut un concert rock AC/DC care a scos 60.000 de oameni în stradă!
Parafrazez incultura noastră strigănd: Să moară duşmanii! Se ştie!!!...
“Opera Superstar Angela Gheorghiu wins second Classical BRIT after 10 Years
In a category that pitted three previous winners against each other, Angela Gheorghiu was crowned the winner gaining her second Classical BRIT Award. The Romanian opera superstar Angela Gheorghiu last won the award ten years ago in 2001. She saw off tough competition from Anna Netrebko and Marin Alsop.”
În timp ce în România se întâmplă ce se întâmplă, în lumea civilizată de peste hotare se întâmplă ce se întâmplă...
Circul nostru televizat se rezumă la curvuştence care îşi bagă morcovi prin cur şi prin gură sau ştoarfe ce îşi scot zdrenţele noaptea pentru ţambalabagii.
Critică muzicală este primul blog de critică muzicală din România. Acest blog conţine articole despre muzică românească şi internaţională, articole despre artişti români şi internaţionali, recenzii albume, biografii artişti şi compozitori, semnalări plagiat şi altele. Nu ezitaţi să participaţi pe blogul nostru cu impresii, comentarii, sugestii, replici, sesizări si criticile voastre. Articolele au caracter de pamflet si trebuiesc tratate ca atare. Subiectele sunt inspirate din amănunte reale si oferim dreptul la replică. Scopul nostru este de a promova arta şi de a combate incultura şi deculturalizarea României. Sloganul nostru este: "Faceţi muzică! Compuneţi!"
A PLAGIÁ, plagiez, vb. I. Tranz. A-şi însuşi, a copia total sau parţial ideile, operele etc. cuiva, prezentându-le drept creaţii personale; a comite un furt literar, artistic sau ştiinţific. [Pr.: -gi-a] – Din fr. plagier.
Postări
