duminică, mai 30

Emovision


După ce s-a terminat concursul aseară, am comutat pe alt canal tv pe care era Usher cu OMG. Şi prima întrebare care mi-a venit a fost: De ce în Europa muzica esta atât de în urmă, când istoria muzicii ne arată că de aici a plecat?

Comparând Eurovion cu Grammy realizăm că suntem mult în urma şi în ani, şi în bani...

Românu’ cu barbă Ovi nu prea are infaţişare de artist, iar Paula Seling nu este genul meu (e genul lui Nancă ;). Din naţionalism şi dragoste fadă de ţară, felicit totuşi reprezentanţii României pentru cea de-a 3a poziţie în concurs, recunoscând că s-au prezentat bine iar melodia lor a fost bunişoară şi peste realizările anemice şi depaşite ale celorlalte ţări care s-au prezentat pe scenă cu cântăreţi de vapor de croaziere. Este mult mai relevant să primeşti 10 puncte de la Suedia – ţară cu industrie muzicala serioasă, decat 12 puncte de la Modova.

Acest deprimant Eurovision a demonstrat aseară a fi un concurs “clientelar” în condiţiile în care se mizează pe cine cotizează... În plus au fost adunaţi 15.000 de nemţi în Hamburg pentru a celebra surprinzătoarea – sanchi – caştigătoare. Câştigătoarea? O nemţoaica emo, care cu o atitudine de drogată deprimată şi leşinată a lălăit o engleză germanică, câştigând concursul spre satisfacţia deprimaţilor deprimatului continent, care cu lama-n mâna stângă şi cu mobilul în mâna dreaptă au votat un emo-singer. Heil Lena!

3 comentarii:

Zadkielix spunea...

Pertinenta analiza dvs!
Intr-adevar, votul unidirectional si-a spus inca odata cuvantul!
Am urmarit cu foarte mult interes atat semifinalelel cat si finala si, conform zicalei "totul e aranjat", mi-am dat seama cat de usor se poate manevra o anumita parere de catre foruri internationale care (sanchi) mai sunt si democratice...
Felicitari oricum Romania!

Anonim spunea...

mda iar e arbitru de vina ca am iesit pe 3 ? sincer strict muzical vorbind piesa germaniei este cea mai fresh din tot ce a fost prezentat . piesa romaniei a fost ok fiind construita special pentru eurovision pe un anumit tipar (refren cu iz de abba armonic vorbind text tipic pt eurovision etc etc)ceea ce nu e neaparat rau...recunosc ca nu am ascultat nici o piesa din concurs inainte de festival deci pt mine erau la prima auditie , piesa germaniei mi-a lasat impresia de fresh ca sound si interpretare (inclusiv accentul ciudat al artistei) . miscarea scenica ? slaba foarte slaba ...dar cred ca nu cautau ceva extravagant sau exploziv pt o piesa care transmite un mesaj adolescentin si nu cred ca era potrivit . p.s. - ma asteptam de la voi sa faceti critica strict muzicala la festival si nu sa va aruncati in vechea discutie pur Romaneasca , s-a furat ...da cred ca au inclinat juriu spre germania dar sa nu uitam ca e plina criza financiara in multe state iar festivalul costa in jur de 26 milioane euro sa-l organizezi ...daca va intrebati de ce se mai chinuie sa-l faca , asta ma intreb si eu.toate bune.

zahey (c)orbul

Critică Muzicală spunea...

Este un concurs prea depasit ca sa-i acord comentarii muzicale. Ce sa comentez? Ca Belarus falseaza, Norvegia ia de la Michael, Danemarca de la Sting, ca mi-a placut ucraineanca...
26 milioane zici?
Clar. Se spala bani frumosi prin porcaria asta. Esti corb? Nu vezi?