sâmbătă, decembrie 26

Dacă doriţi sa revedeţi…

Nu. Nu este vorba de titlul emisiunii de după revelioanele de pe TVR.

E vorba de ceea ce veţi (re)vedea la temanelizor şi în acest an la Revelion 2010. Să-i spunem Romelion, aceiaşi mârlăneală balcanică bizantină autohtonă, aceiaşi ţigăneală difuzată sacadat din an in an.

‘Tu’i raitingu’ mă’sii şi azi, şi mâine, şi la anu’, servim aceaşi reţetă ca în fiecare an:

Ceata lui Bursucoi

Plăteşti unu, cânta doi...

Adică un fel de “Ţiganii şi restul naţionalităţilor” – titlul articolului nostru din ianuarie 2009. Aşa cum media tv repetă cu sictir aceeaşi reţetă de la an la an, aşa şi Critică Muzicală repetă critica cu un copy-paste (aşa, tot cu sictir):

“...Nici celelalte televiziuni nu au renunţat la Ceata lu’ Bursuc: Guţa, Vijelie, Adi, Sorinel, Cercel, Susanu, Lele, Jean, Copilu de aur cu frate’su şi cu multi alţii. Metoda e simpla, Dan Bursuc e pimp-ul negociator, iar ceilalţi mari hartişti se prezintă pe platou împreuna cu vreo cinci fufe modele de etnie românească, playbackăreală pe rând, dansuri din sub-buric, sacouri prinse la curea, ritmuri şi salate orientale, un nespălat parfumat c’o tobă la brâu, vreo doi ceaurei de un metru - cu costume lustruite, La Mulţi Ani România şi restul dedicaţii.

Cea mai tare dedicaţie pe care am auzit-o de sărbatori este urmatoarea:

- a se citi cu ecou -

<Dinainte de toate...dedic cea mai frumoasă melodie...pentru toţi ţiganii din România... şi restul naţionalitaţilor...>

Adică, să vă traduc: după gusturile muzicale, poporul român a devenit o naţionalitate conlocuitoare în propria lor ţară...

Piaţa neagră avem. De cu nu şi cultură neagră?

Cultură românească..”.

Aşa că, dacă doriţi să revedeţi...

5 comentarii:

Anonim spunea...

ne pune cineva sa ne uitam si sa le facem rating?

Anonim spunea...

la protv revelion fara numar...
mi-e greata.

Anonim spunea...

La Antena1 Parangelion nu e tiganeala.E greceala(cuvantul paranghelie are origini grecesti)

Anonim spunea...

MA PIS PE BLOGUL TAU!

Critică Muzicală spunea...

Atentie.
Cand te pishi in sus te stropesti in urechi.
Bucciule, ai terminat filmarile si acu stai pe net?
De ce nu faci o baie?