Odată cu venirea primăverii, un ghiocel pleoşcăit răsare într-o zăpadă murdară împrăştiată în oaza de asfalt în calea fadului verde...Iartă-mă Eminescu...glumesc...bat câmpiile verzi...
Ce să fac? Românul s-a născut poet...dar moare manelist.
“De la Nistru pân’la Tisa
Tot românul manelitu-mi-s-a...”
Întradevăr, e doină, e jale, cultural suntem o naţie bolnavă, am luat virusul manelozei, tuşim kitsch-uri, facem febră musculară la buric, avem urechile în fund date si alte simptome de taraf. E o epidemie grea dar trecătoare. Pandemie nu e în niciun caz că altfel erau infestaţi 99% dintre români...(De obicei, “cine zice, ăla e...”)
Această maneloză se combate cu un tratament pe termen lung cu o medicamentaţie muzicală adecvată, cum ar fi muzica clasică ca substanţă propice timpanelor...
De exemplu, propun un antidot vechi de 300 de ani. Când v-aţi administrat ultima oară un Vivaldi?
S-aveţi o primăvară curată!
P.S. Apreciem că Mircea Badea în emisiunea de aseară a discutat despre impozitarea maneliştilor, subiect dezbătut de noi într-un articol anterior, de Jurnalul Naţional sau de Huidu în cronicile sale.
Postări
